Drept de ședere în România

Termen lung

Dacă sunteţi cetăţean al unui stat nonUE/SEE, aveţi un drept de şedere valabil în România şi doriţi să obţineţi şedere pe termen lung pe teritoriul acestui stat pentru a va stabili resedinta, trebuie să îndepliniţi anumite condiţii.

Paşii de urmat sunt: solicitaţi acordarea dreptului de şedere pe termen lung la formaţiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări din judeţul în care locuiţi, iar dacă raspunsul este pozitiv, depuneţi documentele pentru obţinerea permisului de şedere pe termen lung.

Puteţi obţine acest drept atât ca membru de familie al unui cetăţean român, cât şi pentru alt scop al şederii în România (de exemplu: muncă, activităţi comerciale, reîntregirea familiei, etc.

Solicită ofertă

Completează formularul chiar acum, iar unul dintre specialiștii Visa România te va contacta în cel mai scurt timp posibil.